De cand ma stiu caut raspunsuri. Si, cand cred ca le`am aflat, se mai naste o intrebare, mai apare o nedumerire, se mai incinge o indoiala...Continuu sa le caut cu incapatanare, nu din impuls, convinsa ca asta`i scopu`, ca nu ma pot cladi decat pe raspunsuri, chiar daca trebuie, pentru unele, sa ma arunc in gol.
Am spus odata ca`mi plac baietii care par a avea niste raspunsuri. Sigur, ei reprezinta o minoritate, ca si noi, femeile, avem deja niste raspunsuri. Oricat de arogant ar suna, le avem, putine cate sunt, pentru ca ne`am chinuit sa le obtinem, pentru ca am scransit din dinti de dragul de a le capata, pentru ca le`am asteptat chiar si cand nu mai aveam nici macar speranta ca vor veni. A obtine niste raspunsuri la intrebari care te framanta inseamna ca afla inca ceva despre tine. Atat. Si asta conteaza cel mai mult, dupa mintea mea.
De cate ori scriu ceva si stiu ca va ajunge la oameni necunoscuti, ma straduiesc sa fiu limpede, sa gandesc simplu si raspicat, sa nu dau verdicte, sa nu trag concluzii si sa nu o fac pe desteapta.
Ma gandesc mereu cate intrebari zac in noi pentru ca ne lipseste curajul de a le rosti. Ma antrenez mereu sa`mi formulez macar mie intrebarile esentiale si sa`mi raspund cu sinceritatea pe care n`as livra`o nimanui, sub niciun pretext. Am aflat raspunsuri care m`au gatuit de emotie, dar am ascultat si cascade de tampenii, minciuni.
Cand m`am indoit cel mai tare de mine si cand n`am mai stiut cum sa`mi raspund la intrebari(alea pe care le avem cu totii), am cautat niste raspunsuri in privirea unori fiinte foarte dragi - si am gasit acolo, fara vorbe si paranteze, raspunsuri fermecatoare.
Mama mi`a spus odata ca cel mai departe ajungi cu sufletul si cu mintea, nu cu picioarele, iar eu vreau sa calatoresc departe, pana la povestea mea de iubire. Atat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu