Nu toti!

Nu toti iubim la fel. Ma refer la baieti!

Nu toti stiti sa va prefaceti perfect cand nu aveti chef sa iesiti serile, nu toti stiti sa spuneti "te iubesc" cu toata gura, nu toti stiti ce-i cu voi.

Toti sunteti confuzi in legatura cu fata care poate v-a furat inima. Nu o sa inteleg niciodata asta.

Daca esti major, vaccinat si cu toate acasa, ce naiba te impiedica sa-i spui ce simti?

Poate o sa-ti dai seama, tu, viitorul, ce vei citi poate randurile astea, dar macar din respect pentru tine, re-vi-no. Vino inapoi la stadiul in care erai tu inainte, la clipele care vrei sa le retraiesti, la cat de "indragostit" erai.

Asta daca e asa cum cred eu.

Sau poate te numeri printre cei care stiu sa se prefaca perfect. Aici da, te-ai putea numi profesionist.

Iar profesionist dupa parerea mea, nu e in nici un caz celui caruia i-au trecut prin pat o gramada de fete, ca daca le-ai reuni pe toate, ti-ar iesi un numar foarte mare.

NU!

Nu sunteti superiori nimanui, ar trebui sa va fiti superiori voua insiva. Dar nu stiti!

Nici o fata nu o sa va admire pentru faptul ca stati la coltul blocului/strazii/platoului/etc si ca le "pasaiti" pe toate, toate va plac, pe toate le-ati "vrea la o tura".

Pe nici una nu o s-o iubiti cu adevarat.

Respect pentru baietii care vad la iubitele lor amanunte uluitoare.

Nu mai revin, ca iar ma enervez si-mi aduc aminte de vremurile bune.

E prea tarziu pentru regrete, pentru scuze, pentru sanse...

e prea tarziu pentru mine.

Plang pentru ca mi-e dor!

Craciun?

Ceea ce se intampla acum se poate numi "sarbatoare", poate nici asa, pentru ca eu nu pot numi "craciun" pe blestematul de cuvant care in fiecare an imi pune semne de intrebare. Ma agita, ma crispeaza ca nu stiu ce cadouri sa cumpar, plus ca, nu-mi place iarna. A da, nici de asta n-am parte. E aiurea, jur. Nu poti numi "craciun". Nu, asta nu e Craciun. Sunt 3 zile imbacsite de iarna, hai 4 cu tot cu "ajunul" ala, ghici ce, nici pe ala nu-l suport, cu mocirla pe toate strazile, cu becuri colorate aprinse pe strazi, si alea, vai-de-capul-lor, cu niste "serbari-ale-zapezii", care nu s-au desfasurat, cu un brad plin de globuri, si beteala, si cu o instalatie rosie in camera ta care sincer, nu-ti inspira nimic, oricat ai incerca. Nu suport nimic ce tine de Craciun. Sau de Anul nou. Urasc perioada asta.

De Anul nou mereu trebuie sa-mi fac planuri aiurea pe care, evident, niciodata nu le-am putut duce la capat. Bine, sincer acum, nici n-am incercat. Am dat naibii ambitia deoparte sa vad ce se intampla. Nimic nou si important, ca in fiecare an...proasta-handicapata-idioata-neputincioasa-ranita-indragostita-toanta. Nimic altceva.

Chiar nu mai suport melodiile siropoase, cupluri fericite, tati cu copii de mana, exercitii de matematica.

Vreau locul meu undeva in lumea asta. Sa nu stiu de Craciun, revelion, Paste, ziua mea, ziua lui, vacante exotice, scufundari cu "your past-father", internet, oras sau iesiri din banal. Lista continua.

In fine.

As vrea sa stiu, sa invat, sa dau timpul inapoi s-o iau de la inceput cu tot, sa-mi schimb ritmul de viata. As fi vrut sa ma schimb pe mine. Sa-mi shimb fata, corpul, varsta, casa, familia, prietenii, orasul, tara, planeta.

Asta pentru ca ma deprima Craciunul singura acasa. Stii cum e sa fi doar tu cu tine in fata focului, in spate la vreo 2 metri bradul imens, cu un laptop nenorocit in brate, cu niste prieteni care-si petrec ajunul craciunului in familie, desfacand o groaza de cadouri si bucurandu-se de asa zisa "sarbatoare"? Iti zic eu, nu stii.

E naspa sa stii ca maica-ta sta la plaja pe la sfarsitul lunii decembrie, intr-o tara exotica, cu un cocktail mare langa sezlong si cu oceanul in fata...iar tu stai ca proasta acasa, iesi in vreo 4-5 seri dintr-o vacanta de nu stiu cate zile.

E trist.

Nu ai pe nimeni. Adica, eu il am L, care slava-Domnului, e langa mine si trec peste socul ca "vai-ce-proasta-sunt-ca-nu-am-plecat-cu-mama-in-Egypt".

Cand dragostea...

Nu toti baietii vor iubi asa. Nu toti baietii stiu sa alinieze cuvinte care sa devina versuri spre a vorbi despre fata pe care o iubesc ei. - dar le simti privirea si un fel anume de a se purta cu ea care-ti spune tot. Ii ador pe baietii care vad la iubitele lor amanunte sublime, care observa mici si rafinate detalii pe care le iubesc ca pe intreg. In afara de sani, fund, picioarele subtirele si lungi, buze, fetele norocoase au acel "privilegiu", din partea baietilor, de a fi admirate pentru felul in care-si trec mana prin par.. pentru cat de romantice sunt cand fredoneaza o balada...pentru pielea lor... sau pentru zambetul cu care`i intampina mereu.. pentru felul ciudat de a fuma o tigara...sau pentru glezna impecabila...pentru modul de-a dreptul adorabil in care stau bosumflate superficial, asteptand sarutul de impacare..pentru linistea din glas... sau pentru tinuta lor cand merg pe strada...pentru felul in care converseaza in grupul de prieteni si pentru bunatatea lor...pentru cat de sexy sunt daca nu-si pun botox sau silicoane...pentru cat de fragile sunt cand plang....pentru cat de mult isi iubesc iubitii si stiu cum sa aiba grija de ei...

Fiecare fata norocoasa e iubita de un baiat care vede la ea altceva decat toti ceilalti. Daca iubitul tau ti-ar face o lista cu ce-i place cel mai mult la tine, cu o minima onestitate, ce-i drept, onestitate care eu una la multi n-o inteleg, vei auzi amanunte uluitoare si vei constata ca din toate incercarile epuizante de a te aranja, de a te dichisi cu cele mai scumpe farduri si haine, curele si cercei, posete si cizme cu toc, el retine un esential care, cel mai adesea, tie iti scapa.

Am privit, am fotografiat oameni care se iubesc, am citit romane de dragoste si am plans la comedii romantice, am scris "povesti de amor" si am crezut mereu ca marile iubiri se petrec doar pe hartie, pe scena sau pe ecran. Iubirea care mi-a fost impartasita odata mi s-a luat la fel de repede cum mi-a fost data. Asta pentru ca eram prea vrajita de un amor nebun, la declaratii indirecte induiosatoare. Acum nu stiu daca voi mai avea parte, desi nu cred, dar sper. Speranta moare ultima, dar la mine nu va mur. Si asta a fost problema mea din totdeauna. Am sperat pana in ultima clipa, cand ma cufund intr-un butoi imens de melancolie, amaraciune si orgoliu. Iar obsesii redevin stari jalnice de nostalgie, si tot asa, pana la povestea mea de dragoste.

Nu stiu sigur daca il iubesc cu adevarat, sau daca doar m-am atasat de el intr-un mod foarte stupid, nu stiu daca visele imi arata adevarul, daca voi scrie intr-o zi o poveste de dragoste in care el sa fie protagonistul meu, sau daca acum el ocupa locul de "CEL-MAI-IUBIT-DINTRE-PAMANTENI" acum, in inima mea.

Obsesions...

Cand sunt nervoasa, merg sa dorm.

Cand am nervi temporari, nu tac pentru nimic in lume.

Cand imi vine sa plang, plang.

Cand rad, rad in hohote. Incontinuu si prosteste.

Cand iubesc, o fac din toata inima, si nu ma uit in stanga sau in dreapta pentru replici sau sfaturi.

Si a da, imi aleg cu grija prietenii. Si ii iubesc. Si aici ma refer la prieten. Cum e Ana, Isa, Andra, Mya.

Sunt printre putinele persoane care-si pun masca pe fata atunci cand nu are chef de ceva, sau de cineva. M-am lipsit mereu de barfe sau de informatii neajutatoare. M-am lipsit de multe. Nu regret, pentru ca sunt pe principiul "doar-prostii-au-regrete", insa uneori transform usor regretul in nervi, in stari jalnice de melancolie, dor de tot. Iar cand mi se face dor, mi-e dor. Deseori, adica in ultimul timp, mi-a fost dor de persoane. De tata, spre exemplu, si de el m-am lipsit candva. Nu poti sa fi chiar indiferenta, oricat de arogant si lipsit de inima ar fi el. Eu una, nu pot. Si dupa cum spuneam, desi ai mei sunt divortati, l-am sunat. Dupa 3 saptamani si un pic in care rar mi-aminteam de el, am facut-o. Si am incercat sa-l ascult. Cel putin, macar am dat impresia. Mi-e dor de tot ce tine de o familie unita.

Iarna, nu? Mi-e dor de blestemata aia de zi, dintr-un blestemat inceput de iarna, cand aveam un boyfriend perfect. Defapt nu, nu era boyfriend, ci presupus boyfriend. Care si acum lasa impresia ca va fi. Si asta e ceea ce ma nelinisteste momentan. De ce lasa doar impresia? Nu stiu. Nu astept sa mi se puna covorul rosu pentru a ma intreba: deci? ce-i cu noi?, dar vreau macar o doza de tupeu. Niciodata nu am facut primul pas si nici nu am s-o fac, nu am de gand pentru ca mi se pare josnic pentru o fata. Dar mi-am aratat sentimentele. Asta da. Si nu, de la a-ti arata sentimentele si a face primul pas intr-o relatie de scurta, temporara sau lunga durata e un drum lung. Nu-i tare greu de inteles. Daca iti arati iubirea fata de acea persoana, o sa fie relativ greu sa depasesti urmatoarele zile in care el o sa fie crispat si pararel total de ce o sa se intample. Asta daca se va intampla ceva. Ca daca si el simte acel "fluture", or fi momente cruciale si greu de depasit. [Proprie experienta]

Deci, revenind la subiect [scuze, am tendinta sa fac asta]

Dupa cum spuneam, mi-e dor.

Acel "blestemat" de inceput de iarna nu recent s-a incheiat. Si acum, urmeaza faza decisiva. Eu ii spun momentul culminant, ca de, il astept de mult timp.

Ma visez de multe ori in bratele lui. Cu sau voia mea, evident. Dar mai mult cu voia mea.

In the end.. dans de oameni de zapada in fata mea, iar eu.. te vreau pe tine.

Nimicuri

De cand ma stiu caut raspunsuri. Si, cand cred ca le`am aflat, se mai naste o intrebare, mai apare o nedumerire, se mai incinge o indoiala...Continuu sa le caut cu incapatanare, nu din impuls, convinsa ca asta`i scopu`, ca nu ma pot cladi decat pe raspunsuri, chiar daca trebuie, pentru unele, sa ma arunc in gol.

Am spus odata ca`mi plac baietii care par a avea niste raspunsuri. Sigur, ei reprezinta o minoritate, ca si noi, femeile, avem deja niste raspunsuri. Oricat de arogant ar suna, le avem, putine cate sunt, pentru ca ne`am chinuit sa le obtinem, pentru ca am scransit din dinti de dragul de a le capata, pentru ca le`am asteptat chiar si cand nu mai aveam nici macar speranta ca vor veni. A obtine niste raspunsuri la intrebari care te framanta inseamna ca afla inca ceva despre tine. Atat. Si asta conteaza cel mai mult, dupa mintea mea.

De cate ori scriu ceva si stiu ca va ajunge la oameni necunoscuti, ma straduiesc sa fiu limpede, sa gandesc simplu si raspicat, sa nu dau verdicte, sa nu trag concluzii si sa nu o fac pe desteapta.

Ma gandesc mereu cate intrebari zac in noi pentru ca ne lipseste curajul de a le rosti. Ma antrenez mereu sa`mi formulez macar mie intrebarile esentiale si sa`mi raspund cu sinceritatea pe care n`as livra`o nimanui, sub niciun pretext. Am aflat raspunsuri care m`au gatuit de emotie, dar am ascultat si cascade de tampenii, minciuni.

Cand m`am indoit cel mai tare de mine si cand n`am mai stiut cum sa`mi raspund la intrebari(alea pe care le avem cu totii), am cautat niste raspunsuri in privirea unori fiinte foarte dragi - si am gasit acolo, fara vorbe si paranteze, raspunsuri fermecatoare.

Mama mi`a spus odata ca cel mai departe ajungi cu sufletul si cu mintea, nu cu picioarele, iar eu vreau sa calatoresc departe, pana la povestea mea de iubire. Atat.

Deschidem ghilimelele

Scriu pentru ca e una dintre putinele deprinderi omenesti ce nu s`a tehnologizat. Robotii exploreaza universul, freaca maioneza, fabrica masini, teleghideaza avioane, opereaza pacienti.. dar nu`si pot scrie povestile lor. Povestile de dragoste. Deocamdata, robotii nu simt, nu plang, nu se indragostesc, nu urla de durere cand le mor parintii, nu se plang de singuratate, nu se chircesc de dor, nu rad in hohote si nici nu lacrimeaza de dragul cuiva.

Nu scriu pentru cei ce traiesc dupa schema: scoala, teme, cariera, familie, casa, masina, concediu, musafiri, pensie si rate. Scriu pentru cei care, din cand in cand, le mai dau naibii de reguli si`si traiesc povestile interzise.

Scriu in locul celor care au trait mai intens si mai colorat ca mine, in speranta ca se vor regasi.

Scriu pentru ca`mi plac la nebunie intrebarile si urasc raspunsurile, chiar daca uneori avem atata nevoie de ele...

Scriu din iubire, din suflet si dintr`o memorie pe care trebuie, din cand in cand, s`o resetez, ca sa`mi incapa in ea tot ce mai vreau sa traiesc.

Scriu pentru ca mi`e frica sa smulg din mine, caci am invatat sa pun mereu in loc altceva.