Scriu pentru ca e una dintre putinele deprinderi omenesti ce nu s`a tehnologizat. Robotii exploreaza universul, freaca maioneza, fabrica masini, teleghideaza avioane, opereaza pacienti.. dar nu`si pot scrie povestile lor. Povestile de dragoste. Deocamdata, robotii nu simt, nu plang, nu se indragostesc, nu urla de durere cand le mor parintii, nu se plang de singuratate, nu se chircesc de dor, nu rad in hohote si nici nu lacrimeaza de dragul cuiva.
Nu scriu pentru cei ce traiesc dupa schema: scoala, teme, cariera, familie, casa, masina, concediu, musafiri, pensie si rate. Scriu pentru cei care, din cand in cand, le mai dau naibii de reguli si`si traiesc povestile interzise.
Scriu in locul celor care au trait mai intens si mai colorat ca mine, in speranta ca se vor regasi.
Scriu pentru ca`mi plac la nebunie intrebarile si urasc raspunsurile, chiar daca uneori avem atata nevoie de ele...
Scriu din iubire, din suflet si dintr`o memorie pe care trebuie, din cand in cand, s`o resetez, ca sa`mi incapa in ea tot ce mai vreau sa traiesc.
Scriu pentru ca mi`e frica sa smulg din mine, caci am invatat sa pun mereu in loc altceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu