Niciodata nu s-a intamplat cum mi-am propus. Poate nu mi-am dorit ce trebuia, dar poate meritam si eu putina afectiune, daca nu iubire. Draga Mos Craciun, pe la mine nu ai trecut si e trist. Povestea se repeta ca si in ceilalti ani, si doare. Stiu ca poate nu am fost cuminte, nu m-am indragostit de cine trebuia sau nu trebuia sa ma indragostesc deloc, dar am facut-o. Si acum trag dupa mine ponoasele. Mi-a trebuit iubire, acum nu o mai am deloc, iar daca acum cateva luni o simteam din toate partile, acum sunt de parere ca nici nu mai exista. Stiu ce zic, pentru ca s-au intamplat multe, m-au schimbat multe. Unii vor sa ma vada cu psihicul la pamant, nu stiu daca o sa le dau satisfactia, altii, draga mosule, ma iau in brate cand ma vad pe strada, imi intind un servetel cand plang sau pur si simplu ma suna, doar ca sa vada ce fac.

Mosule, promit ca o sa raman aceeasi fetita cuminte, dar...te rog, putina iubire! atat imi doresc. Sa o simt aici in sufletul asta rece, calcat in picioare. Mosule, vreau sa vii cu renii tai sa ma duci acolo departe, la Polul Nord, unde e frig si ger, sa-mi simt doar rasuflarea, sa uit de tot, sa te ajut sa imparti cadouri, sa ma plimbi si pe mine cu caleasca ta, sau daca nu, sa ma lasi pe mine sa le fac bucurii copiilor, daca eu nu am avut, sa aiba ei. Sa nu mai aiba nimeni golul asta care-l am eu acum. Nu ma mai incalzeste nici un ursulet. Mosule, te rog.

P.S: Ti-am trimis si o scrisoare.

Ceea ce pana acum o saptamana-doua imi doream sa fie al meu si numai al meu, ce credeam ca o sa fie al meu toata viata, acum isi impartaseste dorintele cu alta. E trist, caci as vrea si eu sa retraiesc vechi sentimente. E trist ca nu pot, ca-l astept pe Fat-Frumos de ceva vreme. Poate nu stie unde stau. Poate s-a ratacit. Mi-a venit mintea la cap. Mi-a venit cu ea si starea de suferinta permanenta, care nu poate fi descrisa prin cuvinte, poate prin lacrimi. De ce pierd atatea lacrimi? Toti oamenii au pe cineva alaturi. Eu nu am pe nimeni. Nu am vrut sa am pe cineva. Am inima deschisa pentru toata lumea, caci pentru toti e loc sub soare. Nu-i inteleg pe multi. Am in mine setea de a cunoaste, de a vedea cum e lumea cu si fara perdea, am stat inchisa intr-un iglu timp de un an de zile. Inainte imi doream sa ma cunosc, insa acum stiu tot despre mine. Mi-e frica sa nu dezamagesc. Mi-e frica sa nu cad prada capcanelor ce mi le intinde dragostea, nu mai vreau. Azi arat si ma simt mai bine, dar lucrurile in esenta nu s-au schimbat, stiu asta, dar nu arat. De ce sa arat ca-mi lipseste afectiunea? Nu sunt pregatita sa iert. Nu mai vreau sa aud gresindu-se pe acolo, pe dincolo. Naivilor, toate inceputurile astea, toate sfarsiturile astea au legatura intre ele! Am in mine starea aia de "ploaie" in care mi se amplifica emotiile si devin sensibila. Dar inca sunt straina de toate. Imi pare rau, o sa revin!