Povestea e la final.

Daca imi pare rau? Nu cred. Daca mi`a disparut increderea? Probabil. Ce`i cu mine? Nu stiu. Incep sa urasc din tot sufletul. Incep sa trec peste, dar cu greu. Poate gandesc prea irational. Si realizez tarziu. Prea tarziu.Mai vulnerabila ca oricand, mi`e greu, mi`e frica si sentimentul de melancolie e dus pana la limite extreme. De starea asta n`o sa`mi fie dor. Macar de asta sa nu`mi fie.Traiesc intre 2 extreme atat de opuse, incat azi pot iubi ce ieri ma dezgusta.

Deci, cum sta treaba?

R: Simplu.

Am o sete tampita de viata,. Chiar proasta. Si totusi, desi saptamana trecuta a fost imposibila. A fost grea. A fost oribila. Si daca a fost, saptamana asta nu mai e.

Bai?! Ce genial ar fi sa adorm. Sa adorm si sa uit si de blestemata de pregatire la franceza, si de ascultarea de maine la mate, si de testu` la chimie de vineri, si de lucrarea la romana, si de tot.

Ca in fond, asta era ideea. Sa uit si ingrop totul in nisip, iar apoi, valul ala urias sa`mi ia gandurile si sa se duuuuca. Puisor, ia`te cu lumea !:)