Si uite, stii ce? Am ajuns sa ma simt in plus printre... prietenele mele... Ca da, ele au prieten, sau ma rog, cineva vrajeste si cu ele.. Si stii ce`i culmea? Ca eu nu las pe nimeni sa vrajeasca cu mine. Cat de frumos ar fi el. Probabil mi`e frica sa nu ies iar dezamagita, depresiva si vulnerabila. Asa ca, mai bine nu. Desi ceva din inima aia mica imi zice ca am nevoie. Putina iubire nu ar strica. Si astept.. si mi`e ciuda, mor de ciuda, daca e sa zic asta. Si cand ma gandesc... la blestemata aia de iarna in care aveam un prieten perfect, pe care`l iubeam, ceea ce da, nu se poate spune ca era vice-versa. Cel putin, nu pentru el.
N`o sa stau sa plang pe bloguri ca nu stiu ce`i cu mine, nu`mi dau seama ce vreau momentan, sau defapt... nu vreau sa stiu, si nu pot... si... nimic.
Unele lacrimi care cad nu se mai usuca!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu