Just see me cry~!

Poate ca acum nu pot sa`mi gasesc cuvintele, si fumez o tigara in graba.
Ma gandesc ca am pus prea mult suflet, ma gandesc ca ar trebui sa ma schimb. Sa ma schimb cum? Ca am facut sute de schimbari, si tot nu e de ajuns. Imi gasesc cate un punct slab mereu. La orice miscare.... nimic. Niciodata nu o sa ajung sa fiu ce vreau cu adevarat. Si nu in sensul - cariera, bani, faima... nu asta. Nu vreau si nici nu`mi imaginez o viata asa. Imi traiesc povestea interzisa. Povestea care nu se termina niciodata, si nici nu vreau sa se termine. Si scriu pentru ca ma simt mai neputincioasa ca niciodata. Whenever... si toti... absolut toata lumea mi`a zis: renunta, nu are rost. Dar eu nu. Eu? Mai bine sa renunt decat sa bocesc 3 zile dupa, niciodata. Si uite unde am ajuns cu incapatanarea mea. Am ajuns sa sufar pentru... pentru nimic. Sa zic: stai cu ea, cu foarte mare usurinta. Am ajuns sa plang 3 nopti pentru cineva care acum rade. Pentru cineva care m`a meritat doar 2 saptamani, si dupa aia a meritat`o pe alta. Dar pe care "alta". Mi`e ciuda. Mi`e ciuda ca am pus prea mult suflet. Mi`e ciuda ca in astea 2 saptamani am avut o legatura "speciala" cu tine. Mi`e ciuda ca nu am zis "nu" de la inceput. Mi`e ciuda ca ti`am acceptat toate toanele. Mi`e ciuda ca nu mai simt nimic pentru tine, si ca te`ai dus de la sufletul meu. Mi`e ciuda ca`s prea sentimentalistica si ca mi`am dat seama cat de sensibila pot fi. Mi`e ciuda ca am mascat prea mult starea de furie si de "inima rupta`n 2". Mi`e ciuda ca am zis: [nu, nu`mi pasa], iar cand ma intorceam cu spatele, imi curgea o lacrima. Mi`e ciuda ca mi`e dor de tot. Mi`e dor de el, desi nu`l mai iubesc. :-<