Hei!

Slut! Sluts everywhere..

Mi-e scarba de oamenii care spun ca "nuuu, nu mai vreau s-o/il vad in fata ochilor", si ghici ce, maine e cu ea/el. Mi-e scarba de tine, de ea, de voi, de ei. Cu toate ca am zis de multe ori ca ma schimb (si chiar m-am schimbat), nu o s-o fac in totalitate.

Mi-e scarba de voi, jegurilor! Mi-e scarba ca va aratatii banii peste tot, fara numar, noroc de Salam ca v-o invatat cum e cu jmekeria. Noroc de fata Morgana ca v-o invatat cum e cu dansu din buric.

Mi-e scarba ca sunt singura de Craciun, ca am reusit sa ma indepartez de absolut toti oamenii din jurul meu, ca noaptea ma trezesc singura, si nu cu tine, cum ar fi trebuit, ca de maine ma mut si ma rup de tot/toate.

Nu mi-am luat ramas-bun de la absolut nimeni, si sper ca Elvetia este tara facuta pentru mine. Si da, chiar este.

Plec si-i las in pacea lor, in jegurile lor, in minciunile si in scarbosenia ce-i acopera din talpi pana-n crestet.

Am o ura imensa, dar plec impacata cu gandul ca va urasc din ce in ce mai mult.

Promises.

E duminica, maine e luni, scoala iar, teze, prostii. Sentimentele mele fata de el se aduna ca frunzele ruginii, toamna. E toamna in sufletul meu. E toamna pentru ca trec prin niste stari tare ciudate, si as vrea sa ies din starea de nevralgie-sentimentala. Uneori (foarte rar) constientizez ca ar trebui sa fim cu adevarat realisti, sau cel putin eu ar trebui sa fiu putin realista. Insa nu stiu daca m-ar vedea altcineva in postura de om cu picioarele pe pamant. 

Dar vorbeam de sentimentele mele. Nu cred ca imi ajung cuvintele. Nu cred ca imi ajunge nostalgia ce-o simt. Cu toate ca am langa mine cel mai bun om din lume, un om care usor usor imi demonstreaza ca ma iubeste, un om care simt ca ma apreciaza pentru ceea ce sunt, un om pentru care sunt perfecta si care imi apreciaza defectele si imi subestimeaza calitatile, ma simt singura. M-am indepartat fara voia mea de niste persoane care imi faceau bine. Probabil asta a vrut cineva, si acel cineva chiar are puterea sa ma indeparteze de ei. Nu stiu daca e bine ca ii cataloghez, sau poate doar imi dau cu parerea, dar prietenii, sau cei care ar trebui sa primeasca acest statut ar trebui sa fie trup si suflet langa o persoana.

Luna trecuta am pierdut pe cineva caruia nu am apucat sa ii multumesc pentru ce a facut pentru mine, bun sau rau. Nu am apucat pentru ca si-a luat talpasita. N-am apucat nici sa-mi iau ramas-bun. Poate ca atunci era momentul sa imi fie alaturi o serie de "prieteni". Atunci am realizat cat de puternica sunt. Am picat, m-am ridicat, mi-am bagat picioarele in spusele lumii, pentru ca sa fim realisti, lumea e rea si vorbeste, si indruga vrute si nevrute. Dar acum sunt bine. Acea persoana care a plecat mi-a demonstrat lasitatea, nu vreau sa-i dau nume, nu vreau s-o condamn, poate asa a considerat ca e mai bine, sa ma infunde pe mine in mocirla, sau poate ca ma considera vinovata, poate i-am facut rau, poate i-am provocat suferinta, cine stie..

Ce inseamna pentru mine cuvintele? Ce ne trebuie noua cuvinte? Ca sa strangi persoana iubita in brate iti trebuie cuvinte? Ca sa o saruti si ca sa o/il faci sa se simta implinit/a iti trebuie cuvinte? 

Cuvintele sunt de prisos, si oameni buni, invatati de la mine, nu ne trebuie cuvinte, ne trebuie inima, ne trebuie sentimente, ne trebuie putina incredere si putin mai mult respect. Eu ma respect, si asa am invatat sa ii respect si pe ceilalti. Eu ma iubesc indeajuns incat sa stiu sa-i iubesc si pe altii.

Jme.

M-am hotarat sa scriu, dupa mult timp de tacere. Mi-e scarba de ce a ajuns lumea asta. Mi-e scarba de politicieni, de vedete, de cantareti. Mi-e scarba de tara mea, care are niste adancuri atat de frumoase si de pure, are niste locuri mirifice... Iar noi, o provomam pe Tonciu, pe cealalta mandra, pastarnac, buruiana, cum o chema-o, provomam prostia in general.

Deschid ieri televizorul. Butonez ce butonez, pana o stire imi atrage atentia: "Ioana Tufaru are sani noi si e hotarata sa invinga toate vedetele din show-bizz". Bine ca s-au hotarat cei de la Antena1 ca dupa ce i-au filmat gandacii din casa si chilotii aruncati prin mijlocul casei si jegul de sub unghii, ce s-au gandit ei, ia hai sa facem rating, sa-i punem tate Ioanei. Bine ba. Unii nu au ce sa manance, unii nu au cu ce sa-si trimita copiii la scoala, unii nu au bani de pastile si nu au bani sa treaca strada de batranete si de ani munciti in spate si voi aratati tarii tatale lu' Tufaru? E tanara, sa munceasca, sa invete, sa faca 2-3 studii, sa invete sa dea cu matura, nu sa apara la televizor, nu sa se pozeze in chiloti si in sutien sub arcul de triumf ca nu a luptat ea pentru independenta tarii, nici nu a luptat pentru dreptatea Romaniei. Mi se pare un act de nesimtire maxima fata de oamenii saraci, si nu numai. Mi se pare un act de nedreptate pentru toata lumea, eu, care nu ma simteam in masura sa comentez, mi-a ajuns pana peste cap atat de fitele Ioanei de vedeta nedevenita, cat si importanta care si-o da pentru ca e fiica Andei Calugareanu. Inainte sa te afisezi ca fiind fiica ei, trebuie sa te afisezi ca fiind femeie. Si femeie nu inseamna dinti nespalati si jeg la tot pasul, si respect. Respecta-te omule pe tine, si dupa aia o sa vezi ce usor o sa-ti fie sa respecti si altii. Si da, vorbesc 16 ani, dar astia 16 ani au vazut prea multe pentru asa o lume.


Continui cu Tonciu. Tonciu, care apare la Happy Hour si spune : "Oamenii sunt mamifere????", iar dupa ce i se explica mai usor ca la clasa a 2a, ca suntem mamifere si noi, pentru ca nastem copii si ii hranim cu lapte, ea raspunde: "Paai si purcelele nasc purcei si ii hranesc cu lapte". Nu cred eu ca in Funduuu Vagaunei, naiba stie in ce sat uitat de lume, intereseaza pe cineva de cultura generala a lu' Tonciu. Mie cel putin mi se pare o gaina beata, o fata fara vreun scop in viata si fara nici un rost pe piata mondena. HAHAHAHA, HIHIHIHI ma duc sa defileeez, ca sunt model, ma duc sa-mi arat si eu ca Tufaru o tata, poate imi mai dau astia niste bani, si cam atat. Nu am nimic cu fata, dar mi se pare cea mai pitipoanca dintre pitipoance. Bine ca se duce la Paris la LaFayette la cumparaturi, chiar nu stiu cum poate dormi Luis Vuitton noaptea cand stie ca Tonciu nu ii calca a doua zi magazinul.

Cu toate astea, mai sunt multe vedete de-astea, parca n-ar fi vedete, care defapt se dau a fi vedete, dar nu sunt (evident).

Mi se pare ca lumea asta o ia usor la vale. Ar trebui sa murim pe 21 decembrie. Acum eu ce-ar trebui sa fac? Sa le multumesc celor care mi-au ingreunat viata pana acum, sa le multumesc celor care mi-au inseninat zilele sau ce? Bine ca am intrat la liceu, bine ca am trecut de alte chestii mai urate, ce-o fi si sfarsitul ala?

Nu stiu ce-ar trebui sa fac sa pot tacea. Critic. Critic pentru ca probabil eu vad lumea altfel. Adica o vad asa cum as vrea eu sa fie. Si nu minimalizez, dar cum ar trebui sa fie nu este, si ar trebui schimbata.

That's me.

Nothing sweet about me at the moment. Sunt Iulia, Suceava, Romania. Ma simt incatusata cand trebuie sa vorbesc despre mine. Ce pot sa zic despre mine, sunt o persoana dificila, dar cu toate acasa. Fac ce fac toti oameni. Am vicii, care ma strica, fumez. Si pun suflet in orice. Si pun botu' la orice foarte repede, defect din fabricatie. Cu toate astea, de mica, imi arat defectele inainte sa-mi arat calitatile, asta ca sa vad cine se ataseaza sau nu de mine. Numai mama stie cum a supravietuit 15 ani cu mine, dar greu de imaginat.

Uaaa, am uitat de Hobby-uri. :)). Imi place muzica, imi place sa dansez, IMI PLACE SA VORBESC. Si da,  I talk a lot, vorbesc mereu, orice. Ma rog, in ultimul timp sunt si eu cam socata ca mai tac, mai inghit una alta, mai raman in banca mea, mai nu chiulesc de la ore, mai vorbesc frumos cu toata lumea (care merita). De mica am fost mai cu tupeu, si tupeul asta a fost bun doar uneori, ca uneori strica, si de abia acum ceva putin timp am constientizat asta, dar nu-i tarziu nici acum, decat niciodata. Eu, eu sunt eu, nu e nimeni ca mine evident, pentru ca sunt dificila (cum am mai spus), si sunt greu de inteles, trebuie sa convietuiesti cu mine un timp ca sa iti dai seama cum sunt defapt. Ca sunt si sensibila, cu toate ca lumea ma mai vede si o lil' Cruella. Nu ma uit cu greata oameni buni, asa e fata mea. Sau poate asa mi-am format-o. Ma uit la telenovele si la o gramada de filme d-astea cu incarcatura emotionala care Oh, Armando, te fac sa intelegi ca trebuie sa faci ceva cu viata ta. Asta cred ca-i un defect. Si imi mai place sa fotografiez, imi place sa urc in varful dealului si sa ma uit minute in sir la cer. Imi place vantul (secret passion). Imi place sa urc pe munti, sa escaladez, sa vad chestii noi, dar nu totul de-a gata, hop si-am ajuns, cum face mama. Nu! Pe mine trebuie sa ma lasi sa urc in ritmul meu. Dranga-dranga, mai o povestioara, mai ma iei cu zaharelul, si uaau, am ajuns pe munte. Sunt usor descifrabila, CAND VREAU!, ca uneori pot fi cea mai inchisa persoana de pe planeta. Sunt cea mai oribila persoana cand ma enervez, de obicei mi se urca nervii la cap si fac la fel ca maimuticile in calduri:D, dar imi trece. Nu stiu, nu imi place sa fiu criticata (cui ii place?), dar uneori critic. Adica majoritatea timpului. Am o problema cu pitipoancele. Nu le inghit. N-o sa le inghit niciodata. Si niciodata nu o sa vedeti o pitipoanca pe care sa o cheme Iulia. Nu exiiiista, nu pot sa concep asa ceva, si daca vedeti, sa i se taie capul, nu e demna de asa un nume! Si cocalarii. Mi se par niste corcituri intre om si berbeci, nu stiu cum sa ma pronunt, e greu acum, si scoala a inceput si presimt ca o sa intalnesc creaturi de genul. Dorul m-apasa sa va vad. Despre mine... despre mine o sa se tot auda, zic. Sunt strange asa, dar sunt draguta, sunt sensitive, si stiu asta bine. My mom says I'm pretty, so fuck you :D:*

If tonight is my last

Salutare! Am revenit din monotonia ce ma coplesea parca cu totul. Nu stiu ce sa mai cred despre mine, fac fata cu greu la unele sentimente. Si sunt atatea lucruri ce ma apasa... nu mai stiu sa ma stapanesc provocarilor, ma enervez usor, ma linistesc greu. Incep sa iubesc niste fiinte care nu credeam vreodata ca vor  face parte din rasaritul si apusul zilelor mele. Probabil sunt toane de sezon, dar nu-mi vine sa renunt. Incep sa -mi pun ambitia la incercare pentru niste chestii minore, ma ambitionez pana la limita ca sa-mi iasa lucrul ala ce-l vreau eu. Si cred. Daca vreau, si daca ma trezesc intr-o zi cu un lucru' de facut (maret), nu ma las pana nu-l fac.

Cu toate astea, nu pot aduce in viata mea pe cine vreau. Nu pot sa-mi aduc mie fericirea. Pot sa dau sfaturi,pot sa ajut pe toata lumea cu orice, dar pe mine nu ma pot ajuta. Si in fond, pe mine ma ajuta cineva? Parca-s oarba, parca in momentul ala, persoanele care-mi jurau ajutor permanent si neconditionat au devenit inexistente/invizibile. Nu cred ca o sa ma mai incred usor in oameni. 90% din persoanele in care am avut incredere deplina m-au dezamagit. Si restul, nu sunt pe langa mine.

Revenind la acea persoana pe care o vreau langa mine, cred ca va deveni si ea, ca si restul de altfel, inexistenta. E cam invizivila, sau poate asa vrea sa fie. O s-o las acolo, sa stea cat vrea, nu ma mai intorc din drum. Ma asteapta un nou pas in maturizarea mea, ma asteapta momentul in care o sa trebuiasca sa ma dezlipesc de niste persoane care nu mi-au favorizat existenta. Si cred ca azi e momentul. Good luck, people, and you, guy, you'll learn (or not) some things that you couldn't have the power to change. A new life wait for me! With all my old love, this lil' girl, this old Julie! Xoxo

Sunt niste momente in viata pe care le-as sterge cu buretele. Niste momente glorioase, niste momente eterne. Singurul meu dusman este propria-mi memorie. Pe care nu pot s-o incui intr-un sertar, cum fac cu celelalte lucruri. Ea e cu mine, si la rau, dar si la bine. Si ma trezesc cu ea in fiecare dimineata.

As vrea sa uit lucrurile rele, lucrurile care m-au schimbat. Mi-as dori sa fiu in generatia care inca se joaca cu papusile. Am irosit toate momentele cu adevarat importante.

Mi-am dorit sa fiu ceva, si sunt. Dar nu sunt tocmai ceea e bine sa fiu. Sunt colectionara. De masti. Cand mi-e rau, cand nu am chef sau timp pentru cineva, imi pun o masca. Cand iubesc, cand lupt pentru cineva, imi pun o masca. Cand simt ca trebuie sa tac, imi pun o masca. Cand as vrea sa par ceea ce nu sunt, imi pun o masca. Cand ma simt mititica fata de altii, imi pun o masca.

Dar, cu toate astea, la ce-mi ajuta? Ca sufletul nu pot sa-l acopar cu nimic. E acolo, si nu pot ajunge eu la el. Este nevoie de un cunoscator, acel cunoscator ma stie, imi stie trairile, si doar cu el e obisnuit sufletul meu.

Mi-am inchis contul de fata rea. Sunt ceea ce au vrut altii, sunt intr-un final ceea ce vreau si eu, dar nu prea, dar totusi sunt cum sunt. Au plecat toti catre facultati, si e trist, c-am ramas eu si niste alti indivizi. Dar o sa ajung si eu! Si sunt debusolata, si sunt trista, si sunt abatuta, si nu stiu ce sa fac. Si ascult melodii siropoase, si din cand in cand ma mai gandesc la el, si mi se face dor. Si nu am pe cine sa sun, cui sa ma plang, ce/cum sa fac sa ajung sus, ca vreau sa ajung sus dar nu pot. Si sunt bine, dar nu sunt, pentru ca incep sa tac si sa ascult vantul. Si mi-am facut o gramada de prieteni, dar toti pleaca, si o sa se si intoarca, dar o sa fiu prea rece cand or sa se intoarca. Si nu sunt in stare nici sa stiu sau sa constientizez ce-i cu mine, dar stiu ce-i cu mine, totusi. Si-mi lipsesc serile reci in care o imbratisare e totul, si parca as vrea cluburile, dar nu le vreau, vreau semineul de la Pussy de acasa, si diminetile mahmure!

Vreau iubirea ce mi-a fost data odinioara de cineva, dar acum o vreau de la altcineva! Si vreau sa mai spun ceva: nimeni nu ma intelege ca eu tin la acel "altcineva", dar acel "altcineva" o are pe "aceea" ce eu nu sunt!

Si trec pe strada si oamenii se tin de mana, si se saruta, si in parcuri si crasme oamenii se iau in brate, si pe Facebook isi spun ca se iubesc si isi pun inimioare si isi fac declaratii de dragoste! Si e ciudat, pentru ca eu nu sunt asa. Eu nu am pe cine sa iau in brate, nici cui sa spun "Buna dimineata" si nici "Noapte buna". Si probabil o sa am, dar nu vreau in viitor. Fat-Frumos cred ca tot greseste casa, strada, drumul, orasul, tara, continentul, poate e dus pe Marte, dar poate in maxim 1 zi o sa vina. Si vreau sa se puna acum in calea mea, sa nu ma lase sa trec pe langa el. Poate a trecut pe langa mine si nu l-am vazut, ca cica dragstea adevarata se arata doar o singura data in viata, dar poate la mine nu s-a aratat bine, iar daca el a vrut sa fie invizibil inseamna ca nu era Fat-Frumos, ca era o proasta imitatie. Si mai vroiam sa spun ca mi-e dor de Pussy, si de Roxana B si de Roxana R, de Cristina si de Catalina, si de Ciorbi, si de Chinezu si de Codrina, Alegzia, Diana, Alina, Adi, si care sunt multi mai multi, si care toti acesti sunt plecati la Facultati. Si de ce? Si vreau sa vina, sa radem, sa fiu cea mai mica, iar. Si sunt bine!